S-a nascut la Sighetu-Marmatiei, Maramures la 21.09.1955. Parintii sai au fost cadre didactice: Alexandru Bertzi - profesor de
matematica-fizica - si Florica Bertzi - educatoare. Tatal lui Ducu s-a
nascut in Bucuresti si in perioada razboiului s-a reintors cu parintii
in Maramures unde erau toate rudele din partea tatalui. A decedat in
1980, la varsta de 50 de ani. Mama lui Ducu s-a nascut in satul Poiana,
comuna Nicoresti-Galati si a fost mutata fortat cu scoala (deportata) la
Sighet, pe motiv ca bunicul lui Ducu ar fi fost chiabur (era notar).
Parintii lui Ducu s-au cunoscut la Sighet. Ducu a fost primul copil si,
la trei ani de la venirea lui pe lume, s-a nascut sora lui, Florica
Maria Coman, actualmente medic la Sighet. Mama lui Ducu traieste la
Sighet. La 21 ianuarie 1989 se casatoreste cu Theodora. Au doi copii: Maura
si Rares. Theodora este medic,si om politic implicat in probleme
sociale. Maura a absolvit Facultatea de Stiinte Politice .Rares a
absolvit Universitatea Nicolae Titulescu, Facultatea de Relatii
Internationale si Studii Europene, dar si Scoala Nationala de Studii
Politice si Administrative - SNSPA (Comunicare).In 2013 a terminat
masterul in Studii Europene la Maastricht.
2 . ACTIVITATE - de la gradinita si pana azi
Gradinita, scoala generala, liceul - „Dragos Voda” si scoala de
muzica le-a facut in orasul natal. Dupa liceu a fost luat in armata un
an si patru luni, la Someseni (Cluj). Din 1976 intra la Facultatea de
Mecanica Fina Bucuresti-subingineri. In 1979 la repartitie alege Masini
Unelte Bucuresti . Dupa 1990 paraseste fabrica si se angajeaza la Curierul national ca
director de PR. Din 1992 isi face propria firma de PR si Publicitate
impreuna cu Constantin Dragomir. Din 1995 decide sa se ocupe numai de muzica si de realizarea de
emisiuni radiofonice. In palmaresul sau figureaza emisiunile de muzica
folk: „Pe cine si cate carari”, „Spiritul Libertatii” (Radio Bucuresti).
Din 1997 pana in prezent, alaturi de Mihai Cosmin Popescu, realizeaza
la Radio Romania Actualitati emisiunea „Omul cu chitara”, una dintre
cele mai audiate emisiuni. Iar din 2005, la Radio Bucuresti, realizeaza
„Clubul de joi seara”, impreuna cu Maria Gheorghiu. Din 2014 martie realizeaza pe TVR2 emisiune de profil „Omul cu chitara”. In 2005 incepe un proiect „Folk prin licee”continuat de colegii din radio-Manuela Popescu-sub titulatura „Folk fara varsta” . In 2013 initiaza proiectul „Gala Floare de colt” la Sighetu
Marmatiei,in cadrul careia premiaza tinerii talentati si omagiaza poetii
care au contribuit prin versurile lor la marile creatii folk. Tot in
2013 la initativa sa, Sectorul 3 Bucuresti lanseaza seria de concerte
„Flori pentru suflet: Remember Florian Pittis” desfasurate in preajma
Floriilor. In 2014 participa la un turneu caritabil initiat de Districtul Rotary
2241 Romania-Moldova in 7 orase din Moldova si Romania in care apare in
premiera alaturi de o orchestra simfonica dirijata de Vlad Mateescu.
Inceputurile muzicale se regasesc in concertele obligatorii care
trebuiau sustinute la Scoala de muzica-vioara. In 1969, la doar 14 ani,
isi infiinteaza prima trupa de rock - Express 69. Numele de „Express”
vine de la emisiunea realizata pe atunci de Cornel Chiriac. In liceu
schimba componenta trupei si noua formula se va numi „Mi bemol rock”.
Numele trupei e decis de componenta ei. Trupa canta la toate serile
liceului, timp de trei ani. Din `73 Ducu se apuca de folk si castiga si primul premiu la un
festival de muzica si poezie - o valiza. Debutul pe o scena de prestigiu
a avut loc in mai 1976 in cadrul unui spectacol al Cenaclului Flacara.
Piesa cantata a fost „Tara de pripas”versuri Alex.Vlahuta Din toamna lui
1976, canta la Casa de Cultura a Studentilor. In paralel canta in
caminele studentesti alaturi de alti colegi intr-un mini cenaclu
(„Miraj”) extrem de apreciat in mediul studentesc. Ii cunoaste pe cei
din grupul SONG si, din 1977, este prezent in cel mai in voga grup al
momentului condus de Ioan Luchian Mihalea. Va canta in SONG pana in 1981. Numeroasele repetitii, concerte
aparitii TV alaturi de grup il vor ajuta enorm in exprimarea si prezenta
artistica ulterioara. Consacrarea in echipa Cenaclui Flacara vine la 20
octombrie 1979, pe scena Teatrului Ion Creanga. Piesa pe care a
cantat-o in seara aceea a fost „Cind s-o-mpartit norocu”. La nici o luna
de cand a interpretat-o, piesa care i-a adus noroc lui Ducu a fost
inregistrata la radio, ramanand si azi una dintre piesele de referinta
ale lui Ducu. Din 1985, dupa desfiintarea Cenaclului, Ducu inregistreaza
piese noi care vor deveni slagare: „Si de-ar fi”, „Trece dorul”,
„Floare de colt”, „Focul vinat”. In peste 30 de ani de activitate a sustinut peste 4000 de spectacole
si intamplari artistice - numai cu Cenaclu a sustinut peste 1300 de
spectacole. Dupa ce a cantat in aproape fiecare colt al Romaniei, din `98 incep
turneele si in strainatate: Franta (Montpellier, Sete, Paris, Marsilia),
Belgia (Bruxelles), Germania (Koln, Dusseldorf, Hanovra, Saltzgiter,
Frankfurt, Aachen, Gumersbach) Austria (Graz, Viena), Ungaria
(Szeghed,Budapesta, Gyula), Italia (Roma, Milano, Torino, Viterbo),
Spania (Madrid, Alcala de Henares, Barcelona), Marea Britanie (Londra),
Tunisia (Tunis, Bizerte), Maroc (Rabat), Israel (Ierusalim, Tel Aviv,
Haifa), SUA (New York, Washington, Boston, Chicago, Los Angeles, San
Francisco, Las Vegas, Miami, Portland, Seatle, Detroit, Dallas) .Canada
(Toronto, Montreal, Otawa, Windsor.Kitchener, Calgary, Edmonton,
Vancouver), Irlanda (Dublin), Moldova (Balti,Soroca,Leova,Cahul.
Chisinau, Floresti), Ucraina (Cernauti), Grecia (Salonic), Cipru
(Nicosia),Australia(Brisbane,Melbourne) Noua Zeelanda(Auckland),
Cehia(Praga), Finlanda(Helsinki). Prima jumatate de album este inregistrat la Electrecord in 1987 pe
disc de vinil. Dupa 1990 apare de diferite casete audio-compilatii de
Craciun. Primul album de autor in format caseta audio si CD este lansat in
1997 - „Dor de duca” (Intercont Music) si, in 1998, Revista Actualitatea
Muzicala il desemneaza drept „Cel mai popular si bine vandut album”. In
2000 lanseaza doua materiale discografice: „Sufletul meu” (Intercont
Music) si albumul de colinde si cantece de iarna „Poveste de iarna”
(Intercont Music) . „Cantece din Maramures” (Cat Music) este lansat in
2004. Urmeaza „Seara de Craciun” (Intercont Music) - in 2005 si „Best of
`06” (Intercont Music) - in 2006. Din noiembrie 2003 realizeaza proiectul „Ducu Bertzi si invitatii
sai”. In cadrul acestuia, alaturi de Florian Pittis, Marius Batu, Mihai
Nenita realizeaza o serie de spectacole la Teatrul Nottara, ulterior
urmand peste 50 de spectacole in tara si in strainatate. Proiectul are
si o latura maramureseana in care i se alatura Vlady Cnejevici si trupa
de dans „The Sky”. In aprilie 2006 proiectul este prezentat la TNB-Sala Atelier intr-un
spectacol jucat cu casa inchisa. O parte din concert se regaseste pe
CD-ul lansat de Roton, ”Ducu Bertzi si Florian Pittis in concert” in
aprilie 2009. In 2009 lanseaza un nou album de
colinde.”Colinde,colinde”. Concertul integral”Ducu Bertzi si Florian Pittis in concert” s-a lansat in 2010, in format DVD.
3 . DISTINCTII
Este cetatean de onoare al municipiului Sighetu Marmatiei. In decembrie 2007 a primit din partea PF Patriarh Daniel cea mai
inalta distinctie a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei – „Crucea
Moldava”.
Phoenix, cunoscută în Occident ca Transsylvania-Phoenix, este o formație românească de muzică rock, înființată în 1962, la Timișoara.
Phoenix a fost deschizătoare de drumuri în muzica adresată publicului larg în România celei de a doua jumătăți a secolului XX. Membrii formației au abordat numeroase subgenuri ale rock-ului; traseul stilistic al formației a pornit de la muzică beat, evoluând spre rock psihedelic și de aici către hard rock, cu un număr de experimente de rock progresiv. În anii 1970, efectele schimbărilor politice din țară asupra vieții culturale au adus la destrămarea multor formații de gen. Între cele care au continuat prin adoptarea unui stil nou, Phoenix a avut una dintre cele mai neașteptate evoluții, dând naștere subgenului rock numit etno rock (inspirat din folclorul românesc autentic).
FormaÈ›ia este una dintre primele de muzică rock din România (alături de Uranus[1], Cometele[2] È™i alte câteva), numite în epocă „formaÈ›ii de chitare electrice”. Ca în cazul altor grupuri apărute în acei primi ani, modelul urmat a fost cel propus de formaÈ›ia britanică The Shadows, care îl acompaniază pe cântăreÈ›ulCliff Richard în filmul „Tinerii” (The Young Ones, 1961). Titulatura iniÈ›ială a fost „SfinÈ›ii”, schimbată în „Phoenix” la propunerea chitaristuluiClaudiu Rotaru pentru a evita conflicte cu autoritățile vremii[3].
Anul înființării Phoenix este 1961, grupul făcându-și debutul un an
mai târziu. Primii ani au fost mai curând o fază de experimentare a
noului gen muzical (în plină dezvoltare și în Vest), practicile formațiilor din invazia britanică (The Beatles, The Rolling Stones) fiind inițial imitate. Aportul componistic al muzicienilor Phoenix este redus, repertoriul fiind majoritar alcătuit din versiuni cover ale unor piese scrise de formațiile vestice amintite.
Prima compoziție proprie a fost piesa "Știu că mă iubești și tu",
înregistrată la radio în 1964. Din anul următor datează alte două
înregistrări ("Bun e vinul ghiurghiuliu" și "Pădure, pădure"), care erau
și primele melodii din rockul românesc inspirate din folclor. Acestea
două se mai păstrează încă în arhiva Radio România.
Perioada blues. Èšiganiada (1970-1971)
Imediat după plecarea lui Moni în S.U.A.,
formația Phoenix a fost interzisă pe plan local pentru mai bine de un
an. ARIA nu mai avea voie să facă turnee cu ei, iar la Radio și la
Televiziune nu s-au mai difuzat înregistrările avându-i ca protagoniști.
Claudiu Rotaru se retrăsese din formație, astfel încât din vechea
componență mai rămăseseră doar Nicu Covaci, Dorel Vintilă, Bela Kamocsa
și Günther Reininger.
Urmează o scurtă perioadă în care formația cântă mai multe piese
blues-rock, în majoritate compoziții de-ale lui Günther Reininger, cu
text în limba engleză. Acesta era solist vocal, cântând totodată și la
pian. Formația dădea reprezentații în fiecare sâmbătă seara, la clubul
PM6. Cu un repertoriu asemănător s-au prezentat și la Festivalul
Studențesc din 1970, organizat la Sala Palatului din București, dar impresia lăsată nu a fost extraordinară.[4] De asemenea, au participat și la un concert de binefacere, ținut pentru sprijinirea victimelor inundațiilor din mai 1970.
O altă experiență notabilă din această perioadă a fost realizarea unui concert la Casa de Cultură a Studenților din Timișoara, în care secțiunea ritmică a fost susținută de către doi toboșari: Dorel Vintilă și Eugen Gondi, la ora aceea un toboșar de jazz virtuoz, recunoscut în țară.[5] Primul a preluat metrica și fluxul pieselor, în timp ce al doilea a realizat break-urile și percuția.
„Chiar
și un schimb de cinele era împărțit între cei doi astfel încât nici
unul dintre ei să nu lovească de două ori la rând și să alterneze în
lovituri[...] Doi toboșari, având o anumită inerție, nu puteau nici să
accelereze, nici să tragă, aÈ™a cum ar fi făcut-o unul singur.[6]”
—Nicolae Covaci
ÃŽn vara anului 1970, formaÈ›ia a susÈ›inut recitaluri la hotelul „Europa” din Eforie Nord, în toamnă survenind noi schimbări în componenÈ›a formaÈ›iei. Pleacă Bela Kamocsa, fiind înlocuit de către liderul formaÈ›iei cu Zoltán Kovács (ex-„Clasicii”). ÃŽn noiembrie-decembrie este cooptat în formaÈ›ie È™i Mircea Baniciu. ÃŽmpreună încep repetiÈ›ii cu piese din repertoriul formaÈ›iei.
ÃŽn acelaÈ™i timp, în decembrie 1970, Victor Cârcu reuÈ™eÈ™te să îi convingă pe membrii formaÈ›iei să participe la realizarea piesei de teatru „Èšiganiada”, a lui Ioan Budai-Deleanu. Fiecare primise un rol, inclusiv textierii È™i oamenii apropiaÈ›i formaÈ›iei, unii trebuind să È™i cânte la un moment dat.
„ToÈ›i
cei din clanul Phoenix participau la piesă, toți deveniseră actori, dar
nu trebuiau să facă altceva decât să se joace pe ei înșiși, sinceri,
așa cum erau, plini de sarcasm, de cinism, plini de inventivitate și
spontaneitate, plini de umor. Montarea a fost o lovitură de geniu dată
celor consacraÈ›i în acea vreme[7].”
—Nicolae Covaci
Turneul care a urmat, în decembrie 1970 - ianuarie 1971 a fost
încununat de un real succes. Mulți dintre spectatori, neînțelegând
faptul că membrii formației participau doar în piesă, au făcut presiuni
pentru a obține un minirecital Phoenix la sfârșitul piesei, ceea ce s-a
și întâmplat.
Ulterior acestui turneu teatral a fost cooptat Liviu Butoi,
care cânta la flaut și la oboi. Au fost susținute o serie de concerte
cu ARIA. Din această perioadă datează melodiile „DorinÈ›a”,
„AminteÈ™te-È›i”, „Niciodată” È™i probabil È™i „Te întreb pe tine,
soare...”. De asemenea compun noi piese cu filon folcloric, încercând
să-și creeze un stil specific.
Participă la cea de-a doua ediÈ›ie a Festivalului „Club A”, în mai
1971. Cu mai multe piese de folclor arhaic, aproape toți membrii obțin
premii individuale pe instrumente.
Vara anului 1971 aduce plecarea lui Zoly Kovacs È™i a lui Dorel Vintilă, în locul cărora au fost cooptaÈ›i Josef Kappl (ex-„Clasic XX”) È™i respectiv Cornel Liuba („Èšulă”), un fost elev de-al lui Pilu Ștefanovici.
Directivele lui Nicolae Ceaușescu, exprimate în iulie 1971, într-o conferință de la Mamaia,
privind creația artistică din România, pun în impas multe formații cu
repertoriu occidental, nu însă și pe liderul Nicolae Covaci, care se
hotărăște să o apuce pe un nou drum.
Perioada etno-rock (1971-1977)
În noaptea de 1 spre 2 iunie 1977, camionul cu formația ascunsă în boxe părăsește țara[8] prin vama de la Porțile de Fier.
După mai multe ore de stat în vamă, în timpul cărora camionul este
percheziționat de către grăniceri, Nicu Covaci, care emigrase legal în
Olanda cu un an înainte, reușește să-i scoată clandestin din România,
trecând în Iugoslavia. După cum povestește liderul formației, vigilența
grănicerilor vecini a fost adormită cu pachete de bani și discuri cu
muzică.
Perioada din Germania (1977-1989)
După plecarea băieților din țară, conform spuselor lui Dan Chișu[9], se credea că au fost eliminați în secret de către Securitate. Mircea Baniciu a fost chestionat o vreme de Securitate. Ușurarea a venit în momentul în care la Radio Europa Liberă s-a anunțat faptul că membrii formației au ajuns cu bine în Germania Federală.
„Am
parcat în «Èšara nimănui» cu spatele camionului spre o pădure. Am stat
vreo treizeci de ore în vama aceea, iar cei dinăuntru, în pantaloni
scurți și tricou, înghețau de frig. La lăsarea serii i-am scos afară din
camion și, prin pădure, au plecat spre Austria. A doua zi dimineața a
venit și omul cu banii, garanția pentru scule, iar dimineața eram în
Austria. Băieții mă așteptau acolo, în primul han, și glumeau pe seama
mea că am întârziat. Eram deja liberi.[10]”
—Nicolae Covaci despre problemele la graniÈ›a cu Austria
Pentru formație începe o perioadă grea, plină de lipsuri și
privațiuni, dar și de creații muzicale. După ce s-au terminat banii
strânși de Nicolae Covaci între timp, fiecare a încercat să se descurce
cum a putut, prestând diferite munci, sau plecând pe la diverse
formații. Perioada scurtă, de circa un an, în care au avut concerte
împreună, rare și prost plătite[11], a fost marcată de revenirea lui Moni Bordeianu din Statele Unite ale Americii, care a preluat rolul de solist vocal.[12]
„Mi-am
adus aminte de Moni, solistul nostru din anii '60... I-am dat un
telefon și, ca și cum n-ar fi așteptat decât acest lucru toată viața, a
lăsat totul, È™i familie, È™i slujbă, È™i a venit încoace.[13]”
—Nicu Covaci, 1990
În această perioadă s-a încercat cântarea în limba română, mai apoi
cu text englezesc, a pieselor de rezistență din țară. Au apărut
„Winter”, „Music and Muzak”, „Rock and Roll Bird”, „Wedding”, „Gipsy
Story”. Krauser È™i Kappl încep să creeze primele piese cu sunet vestic
(„Alaska”, „Get Around”, „Brontozaur dat cu aur” etc.) disociindu-se
astfel de viziunea de atunci a liderului Covaci, care dorea o continuare
a liniei din È›ară. „Recunosc că am fost un prost. Ei îmi spuneau că
trebuie să cântăm altceva și în engleză. Eu, în patriotismul meu nătâng,
țineam morțiș s-o facem în românește, fără a schimba stilul. Azi, le
dau dreptate.” ÃŽncep astfel disputele stilistice dintre Covaci È™i
restul membrilor formației. Inițial s-a dorit scoaterea unui LP
intitulat „ZgâriaÈ›i-vă pe ochi”, care cuprindea piesele „Alaska”, „Zicala dobei”,
„Wedding”, „Winter”, „Sunset” È™i altele. Producătorii caselor de
discuri se arătau plăcut impresionați de piesele prezentate, însă
replicau că ei nu sunt instituții de cultură, ci de făcut bani[14]. Propunerile acestora de a crea noi compoziții în stilul hit parade
s-au lovit de refuzul categoric al liderului Nicolae Covaci. Din
materialul iniÈ›ial a mai rămas în discuÈ›ie doar piesa „Winter”. FormaÈ›ia
urma să întregistreze o nouă variantă a ei, urmând a fi editat un
single[15]. Evenimentele ulterioare nu au mai permis acestui proiect să capete viață.
În timpul unei dispute creative serioase, la finalul unei perioade în
care membrii formației aveau nervii întinși la maximum, Nicolae Covaci
utilizează argumente dintre cele mai solide împotriva celor formulate de
Josef Kappl. Drept rezultat, formația se desparte. Mircea Baniciu
declara într-un interviu[16]
că È™i renunÈ›area la Moni Bordeianu — care nu mai putea face față în
studio — a fost una din cauzele care a dus la destrămare. De asemenea,
aprecia că Erlend Krauser era o fire dificilă. Ulterior, Kappl, Krauser
și Lipan formează o nouă trupă, Madhouse, cu care reușesc să scoată un disc, în 1979, primit însă cu rezerve de către public.
În 1980 Madhouse se desparte la rându-i, J. Kappl și E. Krauser
plecând la formaÈ›ia „Lake”, iar Ovidiu Lipan revenind la Phoenix.
Potrivit lui Mani Neumann[17], È™i Josef Kappl a avut iniÈ›ial intenÈ›ia de a reveni în Phoenix. ÃŽntre timp, Covaci reuÈ™eÈ™te să îl coopteze în formaÈ›ie pe Mani Neumann alături de alÈ›i violoniÈ™ti. Este creată o trupă de rock „rea È™i agresivă”,
compusă din șase oameni (două viori electrice, violoncel electric,
chitară bas, chitară electrică și baterie), care susține concerte o
vreme, cu mult succes la public, fiind un concept nou pe acele timpuri[18].
Deși Nicolae Covaci era singurul român din formație, după un an cu 8-14
ore de repetiții zilnic, fiecare membru al formației știa să cânte
piesele consacrate, în limba română, fără accent. De acest lucru,
liderul formației s-a arătat foarte mândru[19].
ÃŽn 1980, Nicolae Covaci, alături de noua formaÈ›ie, pune bazele unei opere rock, intitulată „Empire of Vampires”.
Din aceasta făceau parte È™i piesa titulară È™i „Running”, apărute ceva
mai târziu pe discuri. Covaci dorea nu atât respectarea adevărului
istoric, ci mai ales urmărirea și punctarea motivațiilor psihologice pe
care le-a avut Vlad Țepeș în acțiunile sale.[14]
„Am
cântat cu patru mixere, cu efecte, tot ce era modern la ora aceea, și a
ieÈ™it extraordinar de bine. După un an am fost solicitat să fac «Jesus
Christ Superstar». Nu am mai vrut să continui, nu-mi plăcea lucrul cu
orchestra, era o chestie gigantică din punct de vedere tehnic. Dar a
ieÈ™it nemaipomenit.”
—Nicolae Covaci
ÃŽn 1987 Nicolae Covaci È™i Josef Kappl reîncep colaborarea[25]. Este scos un single, „Ballade For You/The Lark”, conÈ›inând două prelucrări ale unor celebre compoziÈ›ii româneÈ™ti („Balada pentru vioară” din 1880 a lui Ciprian Porumbescu
È™i „Ciocârlia”, melodie populară). Producătorul discului este Josef
Kappl, care nu apare însă creditat pe copertă ca făcând parte din
formație. Cu toate acestea, în această perioadă au compus împreună o
serie de piese È™i demouri în limba engleză („Bounty Man” etc.) È™i au
cizelat piesele operei „Empire of Vampires”[26].
ÃŽn acelaÈ™i an, pe compilaÈ›ia „NDR - HörFest 87” apar două melodii ale formaÈ›iei: „Empire of Vampires” È™i „Die Lerche” (alias „The Lark”).
Anul următor, 1988, aduce două materiale din partea formației
Transsylvania Phoenix, care de această dată îl include și pe basistul
Josef Kappl (totodată și producător). Acesta se va ocupa de chitară bas,
claviaturi È™i percuÈ›ie sintetizată. „Tuareg/Mr. G's Promises” conÈ›ine două piese cu bătaie lungă înspre Moscova È™i U.R.S.S.,
unul dintre motivele pentru care titlul lor original („Afganistan”,
respectiv „Perestroika”) a fost schimbat la editare. Acest disc a fost
urmat de un maxi-single, intitulat doar „Tuareg”, având patru piese („Tuareg”, „Tuareg extended version”, „Mr. G's Promises”, È™i „The Lark”).
Spre sfârșitul anului, vechea formație se reunește, o dată cu
revenirea lui Ovidiu Lipan și a lui Mani Neumann. Sunt susținute câteva
concerte în Germania Federală, continuate și în anul următor.
Din 1989 datează o înregistrare făcută de Mircea Florian la o întâlnire în trei, la care au participat È™i Nicu Covaci È™i Nicu Vladimir. Au fost imortalizate piese în stadiul de proiect, printre care „Iovano” (apărută pe disc abia în 1999) È™i [MăicuÈ›a], încă neînregistrată.
Pe 20 decembrie 1989 are loc un concert în „Hyde Park” din Osnabrück, în timpul căruia membrii formaÈ›iei sunt anunÈ›aÈ›i despre RevoluÈ›ia începută în România. Membrii Phoenix izbucnesc în lacrimi de bucurie pe scenă È™i dedică acel concert evenimentelor din È›ară[27]. Materialul înregistrat în timpul acelui concert va fi utilizat mai apoi în 1990, pentru a produce un nou album.
Revenirea. Anii '90
ÃŽn
primele zile ale lui ianuarie 1990 Nicu Covaci se reîntoarce cu trenul
în România, reușind să apară în prima ediție de după Revoluție a
emisiunii „Meridianele cântecului”, prezentată de Octavian Ursulescu la TVRL.
În cursul anului, i se vor lua mai multe interviuri, uneori împreună cu
Mircea Baniciu. În acestea, liderul formației dezvăluie pentru prima
dată în mod public câteva din simbolurile ascunse de textierii formației
în piesele perioadei 1967 - 1976. Tot în ianuarie se reîntoarce și
Ovidiu Lipan, aducând 24 t de ajutoare pentru municipiul Iași.[28].
ÃŽn aceeaÈ™i lună, Moni Bordeianu È™i Erlend Krauser — foÈ™ti membri ai
formaÈ›iei — înregistrează „Păsări albe”, o piesă dedicată RevoluÈ›iei È™i
românilor ce au participat la înfăptuirea acesteia.
În luna mai are loc prima întâlnire a lui Nicolae Covaci cu publicul
român, după o absență de 13 ani, la festivalul de la „Palatul Copiilor”
din București, unde, împreună doar cu Mircea Baniciu și cu Mani Neumann,
cântă câteva piese vechi cunoscute. Tot publicul (6 - 7.000 de oameni)[29],
printre care cei mai multi erau născuți după plecarea clandestină în
Germania a formației, demonstrează că știu toate textele, silabă cu
silabă. Acest fenomen se va repeta la fiecare concert Phoenix din
această perioadă. A doua zi are loc un concert susținut împreună cu
câțiva prieteni.
Nicolae Covaci dorea organizarea mai multor concerte în țară, începând cu Paștele acelui an[30],
drept pentru care a contactat câteva firme specializate din
străinătate. Acestea i-au promis sprijinul până în ultima clipă, după
care s-au retras.
„Proiectasem
un concert în Piața Operei din Timișoara, cu scena montată spre ușile
catedralei, care să înceapă după încetarea slujbei. Ne gândisem și la o
imensă cruce aprinsă în Piață. Voiam să le amintim, celor care au făcut
asta, că în Decembrie, atunci când oamenii au încercat să fugă din calea
gloanțelor, ei au închis porțile lăcașului lui Dumnezeu. Aveam nevoie
de 140.000 de mărci.”
—Nicolae Covaci
Singura realizare notabilă din acest punct de vedere a aparținut mai vechiului baterist al formației, Costin Petrescu, care a reușit împreună cu Asociația Românilor din Paris să organizeze un concert în capitala Franței, în sala La Cigalle,
pe 31 martie 1990. Acțiunea a reprezentat concertul reunirii, în
formația întregită revenind Mircea Baniciu. Secția ritmică era asigurată
atât de Ovidiu Lipan (baterie) cât și de Costin Petrescu (percuție),
acesta din urmă aducând un set de vreo 35 de tobe diferite, clopote, și
un gong chinezesc. La vioară a cântat de acum nelipsitul Mani Neumann.
Concertul a avut drept scop adunarea de fonduri pentru România[31]. Günther Reininger
a declinat participarea sa la concert, datorită mai multor probleme pe
care le avea la acea dată, dar a mărturisit ulterior că regretă[16].
După acest eveniment, era proiectat un concert monumental, al revenirii
în țară, de data aceasta la Timișoara, dar el nu a mai putut fi
susținut din lipsă de organizatori[32].
În vara lui 1990 sunt realizate înregistrări în sala Hyde Park din
Osnabrück, Germania, acestea fiind folosite la producerea unui nou
material. Vocea lui Mircea Baniciu a fost înregistrată și adăugată
ulterior, în „Studio N” din Köln, Germania, iar masterizarea a fost
făcută în „Happy Valley Studios” din Osnabrück. Producător a fost Josef
Kappl.
„Faptul
care mă bucură enorm e că sunt acela care a produs primul disc al
formației Phoenix reunită, după revoluție. Am produs și am finanțat
discul «Aniversare 35». A venit Baniciu, pentru prima oară după 13 ani,
au venit toți în Germania pentru că acolo am produs acest disc; deci
Mircea Baniciu, Nicu Covaci, eu, Ovidiu Lipan, Mani Neumann, Tudoran
Sorin [...]”
„ÃŽn
Timișoara, când am cântat acel cântec-imn pentru Timișoara, tot
stadionul au aprins lumânări [...] și s-au pus în genunchi... Cântam, și
aud că sună tot mai prost: n-am mai auzit aia, n-am mai auzit aia; când
mă întorc, băieții plângeau. Pe scenă nu se mai putea cânta. Iar eu, cu
noduri în gât până aici, m-am chinuit să termin piesa, trebuia
terminată cumva, indiferent cum[37]...”
—Nicu Covaci
Un interviu luat lui Nicu Covaci în toamna anului 1991, și difuzat la
Radio ConstanÈ›a (ulterior publicat în cotidianul „Telegraf”) a relevat
multe lucruri inedite despre formație[38]. În acest an apare primul fan-club Phoenix, anume în București, sub coordonarea lui Florian Pittiș.
Tot în 1991, casa de discuri „Electrecord” a scos un disc, intitulat „Remember Phoenix” (titlul de pe eticheta discului diferă: „Negru Vodă”), ce cuprindea mai multe piese ale formaÈ›iei de pe discurile din 1968, 1969, 1972 È™i 1973. Acest disc a fost editat È™i pe casetă audio. ÃŽn aceeaÈ™i perioadă apar casetele-compilaÈ›ii „Phoenix (1)” È™i „Phoenix (2)”.
La începutul anului 1992, ulterior terminării turneului național,
Nicu Covaci împreună cu Dan Chișu au pus bazele următorului proiect al
formaÈ›iei: noul album „SymPhoenix/TimiÈ™oara”. Acesta urma să fie realizat la un nivel superior celor anterioare, prin cooptarea unui grup simfonic (Orchestra Filarmonicii din BucureÈ™ti) È™i a două grupuri vocale („Song” È™i „Grupul de «popi»”). Dan ChiÈ™u a reuÈ™it să îi aducă la BucureÈ™ti È™i să îi cazeze acolo, „într-o perioadă cumplită de iarnă”, pe Mani Neuman — care va fi È™i dirijorul orchestrei —, pe noul basist Volker Vaessen, pe chitaristul Ulli Brandt È™i pe inginerul de sunet Klaus J. Eisner[39].
Costurile au fost, potrivit producătorului Dan Chișu, imense, s-a
plătit masterizarea, iar publicitatea a avut alocată, pentru prima dată
în România, suma de 10.000$. Nicolae Covaci s-a declarat foarte mulțumit
de rezultat: „piesele înregistrate sunt aÈ™a cum mi le-am dorit eu să
fie inițial. [...] Această producție este prima de care pot spune că
sunt mulÈ›umit”[40]. Noul material a fost promovat, în avanpremieră, la Festivalul de muzică uÈ™oară de la Mamaia, în vara anului 1992. DeÈ™i s-au oferit să participe gratuit, cu orchestră È™i cor, È™i la Festivalul „Cerbul de Aur”
(reluat după o pauză de 21 de ani), au fost refuzați. Albumul a fost
lansat la Timișoara pe 20 decembrie 1992 aducând o noutate: primul
compact disc cu Phoenix, pe lângă varianta pe (dublu) disc și cea pe
casetă audio. Totodată, a fost pregătită o ediție de lux a discurilor
(cca. 1.000 bucăți), ce beneficia de o grafică deosebită, precum și de o
fotografie cu membrii Phoenix și autografele acestora. Totuși, în
momentul lansării CD-urile nu fuseseră terminate. Aveau să apară pe
piață abia în 1993.
Acest nou produs a fost promovat și printr-o serie de concerte,
desfășurate în luna decembrie a acelui an. Orașele cuprinse au fost:
București (15), Craiova (18), Timișoara (20), Brașov (23), Ploiești
(25), Brăila (26) și Constanța (29). Deoarece au existat niște diferende
de ordin material, Nicu Covaci a renunțat la serviciile lui Mircea
Baniciu. Ca solist vocal a evoluat Dragoș Bădoi (ex Direcția 5),
împreună cu invitatul special Tony Putrino (cel care a câștigat premiul
de popularitate la ediția din acel an a festivalului din Brașov).
Casa de discuri „Electrecord” a profitat de publicitatea iscată de
noul album și a reeditat, în același timp, LP-urile din anii 70.
Oferindu-le pe piață la un preÈ› mult inferior (de exemplu 26 lei „Mugur
de Fluier” față de 1.000 lei „Symphoenix/TimiÈ™oara”), a reuÈ™it să vândă
peste 100.000 de unități. Ca o ironie, „Electrecord” a înmânat discul de
aur chiar lui Dan Chișu, reprezentantul formației Phoenix.
În 1992 formația a fost invitată să susțină un concert la Sevilla și a efectuat un turneu în S.U.A. și Canada. Tot din 1992 datează și un concert inedit, susținut pe unul din holurile Politehnicii din București. Au participat Nicu Covaci, Mircea Baniciu, Mani Neumann, Ovidiu Lipan (?) și Volker Vaessen.
La sfârșitul lui 1992 a luat ființă și cel de-al doilea fan-club
Phoenix, de data acesta la Timișoara, sub coordonarea Fundației
Independente pentru Tineret Timiș. Printre facilitățile oferite
membrilor se numărau: intrarea gratuită la concert, accesul cu
prioritate la albumele și materialele promoționale ale formației. În
momentul inițierii se dorea organizarea unor serate muzicale
săptămânale, precum și invitarea unor foști membri Phoenix să
povestească despre formație.
Pentru anul 1993 s-au conturat trei evenimente: apariția monografiei
formaÈ›iei, intitulată „Adevărata istorie a formaÈ›iei Phoenix”,
realizarea unui film documentar pe baza acesteia și punerea în scenă a
operei-rock „Empire of Vampires”, cu versuri în româneÈ™te compuse de Șerban Foarță.
Totodată, Nicu Covaci dorea să înființeze o mică editură și o casă de
discuri. Nici unul dintre aceste proiecte nu a fost finalizat în acel
an. Formația cânta în continuare cu Volker Vaessen la chitară bas și
Dragoș Bădoi ca solist vocal.
Tot în 1993 „Electrecord” a lansat compilaÈ›ia „Evergreens”
— pe CD È™i casetă audio —, devansând compact discul
„Symphoenix/TimiÈ™oara”, a cărui apariÈ›ie pe piață întârzia. IniÈ›ial se
dorise o reeditare a „Ciclului anotimpurilor”
pe suport modern. Datorită faptului că nu a fost consultat asupra
formei finale, precum și selecția defectuoasă prezentă pe compilație
l-au nemulțumit profund pe liderul Nicolae Covaci. Practic CD-ul începea
cu trei piese de pe EP-urile formaÈ›iei, continua cu întreg albumul „Cei ce ne-au dat nume” È™i se sfârÈ™ea cu o selecÈ›ie de pe „Mugur de fluier”.
ÃŽn acelaÈ™i an, casa de discuri „Fanny” din Belgia a scos o copie pirat a albumului Cantafabule, tot pe CD, supranumită „Cant of a Bule”. ÃŽnsă sunetul È™i transpunerea de pe discul de vinil erau sub standarde.
Anul 1994
a adus cu sine plecarea vocalistului Dragoș Bădoi din formație. Nicolae
Covaci a considerat că stilul acestuia de a cânta este „bun, dar
uÈ™urel”, neconcordând cu linia haiducească a formaÈ›iei[41].
Între realizări sunt de menționat două concerte la București și la
Timișoara în formula anilor '60 (Nicu Covaci, Moni Bordeianu, Bela
Kamocsa, Pilu Ștefanovici), prilejuite de apariÈ›ia monografiei „Phoenix,
însă eu...”. De menÈ›ionat este faptul că drumul muzicienilor de la
București la Timișoara a fost deschis de către mașinile de poliție,
toate zborurile fiind suspendate din cauza vremii. Cartea amintită,
scrisă de Nicu Covaci, surprinde activitatea formației din perioada 1962
- 1977 într-o manieră ușor romanțată. Volumul al doilea, dedicat
perioadei ulterioare È™i intitulat „Phoenix, dar eu...”, era programat să
apară în primăvara lui 1995, însă din anumite motive Nicu Covaci nu l-a mai scris atunci.
„Multă
vreme nu am fost decis să dezvălui totul. Lumea o să-și schimbe
impresia despre Phoenix. Ei vor să aibă niște idoli perfecți,
intangibili și adevărul este că artiștii sunt departe de a fi niște
îngeri.”
—Nicolae Covaci, interviu în revista Playboy
„Phoenix, însă eu...” a fost apreciată de Uniunea Scriitorilor ca una
dintre puținele mărturii autentice de la jumatătea anilor '90 despre
viața tineretului în România anilor '60-'70[42].
Tot acum este reluat proiectul „Empire of Vampires” — „ÃŽmpăratul Vampirilor”, de data aceasta renunțându-se la ideea de stage performance.
Cu scenariul și piesele finalizate, se încerca găsirea unui producător
dispus să finanțeze un film artistic. În acest sens a fost făcută o
sesiune de înregistrări; piesa „I need a friend”, ca soundtrack
principal al filmului, urma să apară și pe un album viitor. Dorința
liderului Phoenix era ca pelicula să fie regizată la Hollywood, iar în
ea să joace actori celebri.
Paralel cu aceste activități, Nicu Covaci a realizat un proiect solo,
înregistând piesa „Neverending Fight”. Ea a beneficiat de un videoclip
produs de Antena 1.
ÃŽn 1995 apare un alt material pirat: este vorba despre „Pasărea Rock”, ce cuprinde o parte din piesele înregistrate în 1990 È™i cele două prelucrări de pe single-ul „Ballade For You/The Lark”. Nicolae Covaci a reacÈ›ionat prompt, dând în judecată casa respectivă de discuri.
ÃŽn 1996 este reeditat albumul „Cantofabule”, de data aceasta cu denumirea corectă: „Cantafabule”.
Diferă însă coperta (creație a lui Nicu Covaci, menită să o evoce pe
cea inițială a lui Valeriu Sepi, cenzurată în 1975) și ultima piesă,
„Phoenix”, care nu se mai termină cu acel solo de pian electric ci reia
imnul „Fie să renască” enunÈ›at la finalul primei compoziÈ›ii de pe album.
În urma unui scurt turneu prin țară formaia susține și un concert
extraordinar la Sala Radio, pe 21 decembrie, în formula N. Covaci, J.
Kappl., M. Neumann, D. Marcinkiewicz și O. Lipan, la care s-a adăugat
orchestra radiodifuziunii și un cor mixt. Este prezentată pentru prima
dată publicului român piesa „(The tale of) Baba Novak”, cu textul
original în limba engleză. Nicu Covaci compune piesa „Ceata” pentru a susÈ›ine campania electorală a ConvenÈ›iei Democrate Române aceasta rămânând singura oară când s-a apropiat de politică.
ÃŽn 1997 au fost lansate pe piață înregistrările din 1990, sub forma albumului „Aniversare 35”.
Acest eveniment a prilejuit reunirea formației pentru a susține câteva
concerte în București și Timișoara. Pe 9 august este înființat clubul
„Phoenix” din ConstanÈ›a.
Tot în acest an apare albumul „Phoenix dance explosion” al formaÈ›iei Proiect K1, ce conÈ›ine compoziÈ›ii Phoenix interpretate într-o manieră techno-dance. Cea mai de succes prelucrare s-a dovedit a fi piesa „Fată Verde” (realizată după „Ochii negri, ochi de È›igan”).
„Cei
de la K1 au fost foarte simțiți să vină să mă întrebe dacă pot să preia
din piesele mele. Le-am spus să le facă așa cum le cere limbajul lor,
nu doar să înlocuiască cu keyboards acolo unde era chitară. Să le rupă
în bucăți și să le asambleze din nou. Unde au avut curaj să facă asta,
le-a ieÈ™it, unde au fost timoraÈ›i ca în „Canarul” a fost slăbuÈ›. „Nunta”
È™i „Fată Verde” au ieÈ™it în schimb foarte bine.”
—Nicu Covaci, interviu în Playboy
ÃŽn 1998 este lansat albumul de restituiri „Vremuri, anii 60...”.
Acesta cuprindea, în afară de cele 6 piese românești de pe primele
EP-uri ale formației, încă șapte melodii din aceeași perioadă,
înregistrate la Radioteleviziunea Română sau în particular, cu aparate
artizanale. Albumele lansate în 1997 și 1998 sunt promovate printr-o
serie de concerte în vara lui 1998.
Tot în 1998, după o pregătire de jumătate de an, a fost pus în scenă spectacolul Cantafabule (supranumit remix).
Acesta consta din piesele reorchestrate ale vechiului album din 1975,
alături de altele noi sau de pe alte albume („Păpăruga”) È™i de o serie
de interludii. Partea muzicală era dublată de proiecții de film și balet
pe scenă. Spectacolul a fost susținut în șase mari orașe din țară. După
terminarea spectacolului, Ionuț Contraș se alătură formației pe post de
manager (din 2004), iar mai apoi pe post de percuționist (din 2005).
Anul 1999 aduce cu sine reeditarea pe CD a albumelor „Cei ce ne-au dat nume” È™i „Mugur de fluier”. ÃŽn mai apare compilaÈ›ia „Club A - The Best Of”,
pe care este prezentă È™i formaÈ›ia Phoenix, cu piesa „Mica Èšiganiadă”.
În acest an, componența formației se schimbă. Dintre vechii membri mai
rămân doar Nicu Covaci È™i Mani Neumann, alături de care vor cânta Tavi Colen È™i Alin Oprea din formaÈ›ia Talisman, Lucian Cioargă (ex-Taxi) la tobe È™i mai târziu Volker Vaessen la chitară bas È™i Dzidek Marcinkiewicz la clape. Este lansat un maxi-single cu trei piese, intitulat „Ora-Hora”,
pe care iniÈ›ial fusese programată să apară È™i melodia „Baba Novak”.
Acest material, precum și un turneu prefațau albumul ce avea să apară
peste un an.
AÈ™adar, în 2000 este scos albumul „ÃŽn umbra marelui urs” (ortografiere greÈ™ită care avea să fie corectată abia în 2003, la reeditare: „ÃŽn umbra marelui U.R.S.S.”),
fără lansare însă. Urmează o serie de concerte, atât în țară cât și în
străinătate, la care a fost dăruit, o dată cu biletul, și câte un
exemplar reeditat al maxi-single-ului „Ora-Hora”. Din cauza unor
dificultăți ivite pe parcurs, turneul din România a fost întrerupt la
jumătate. În Germania s-a pus în vânzare și o casetă video, cuprinzând
scene din concert È™i purtând acelaÈ™i nume: Ora-Hora. De asemenea, este finalizată È™i o variantă în limba engleză a albumului, intitulată „In the Shadow of the Big Bear” având ca solist vocal pe Malcom J. Lewis (fostul basist al trupei „Black Sabbath”).
Cu toate acestea, nu au beneficiat de promovare din partea casei de
discuri, drept pentru care au reziliat mai târziu contractul.
ÃŽn 2001 formaÈ›ia se reuneÈ™te în componenÈ›a anilor '70 (împreună cu Mani Neumann) È™i susÈ›ine un concert privat în decembrie la Opera din BucureÈ™ti. La chitară bas va cânta pentru moment Eugen Tegu. Piesa „ÃŽn umbra marelui U.R.S.S.” apare pe compilaÈ›ia „Rockada”, editată de revista „Fan hits & posters”.
ÃŽn 2002
este susținut un al doilea concert la Operă, de data aceasta pentru
publicul larg. La chitară bas revine Ioji Kappl. În vară, Phoenix
participă la festivalul de la Mamaia cu spectacolul intitulat „A fost odată în România”, invitaÈ›ii surpriză fiind Moni Bordeianu È™i Gheorghe Zamfir.
După acest eveniment, în octombrie, are loc un nou concert privat la
Operă, dedicat celor care au sprijinit formația de-a lungul timpului,
primul dintre cele două dedicate aniversării a 40 de ani de activitate
muzicală a formaÈ›iei. Concertul aniversar, „Phoenix - 40 ani de succes”
reunea o mulțime de invitați surpriză: vechi membri ai formației (Moni
Bordeianu, Kamocsa Bela, Pilu Ștefanovici - care nu va putea ajunge
însă, Liviu Butoi, Valeriu Sepi, Costin Petrescu, Dzidek Marcinkiewicz,
Volker Vaessen, Lucian Cioargă, Eugen Tegu, Alin Oprea, Tavi Colen, Ulli
Brand) și invitați speciali (Gheorghe Zamfir, Malcom J. Lewis, Jools Cooper, Sistem, Da Capo și SymPhoenix Orchestra). Acest concert a fost organizat cu sprijin din partea Guvernului României. În seara zilei de 11 octombrie 2002, timp de 5 ore, a fost susținut cel de-al doilea concert, la Sala Polivalentă,
pentru publicul larg. ÃŽntr-un interviu din 2002 Nicolae Covaci declara
că, dacă ar fi fost lipsit de ajutor în organizarea concertului
aniversar, ar fi intenționat să pună capăt activității formației Phoenix[43].
„ÃŽn lume nu există, după È™tirea mea, decât două grupuri care se află pe scenă după 40 de ani: Phoenix È™i Rolling Stones.”
—Nicu Covaci
Tot în 2002, realizatorul TV Doru Ionescu
produce primele două părÈ›i ale „Integralei Phoenix 40”, prilejuite atât
de momentul jubiliar cât È™i de recentele descoperiri în arhiva Televiziunii Române. Episodul I („Vremuri”, difuzat pe 29 iulie) surprinde perioada beat
a formației (1962 - 1970), prezentând primele filmări și videoclipuri
realizate între 1968 și 1969. Cei intervievați au fost Nicu Covaci, Bela
Kamocsa, Mircea Baniciu, Petru Umanschi, Aurel Gherghel, Octavian și
Florin Silviu Ursulescu, Florian PittiÈ™, Paul Grigoriu, George Stanca,
Camil Petrescu jr. È™i Doru TufiÈ™. Al doilea episod („Cei ce ne-au dat
nume”, difuzat pe 12 august) trece în revistă perioada anilor 70, cu
filmările de la televiziune. Au fost intervievați: Nicu Covaci, Mircea
Baniciu, Costin Petrescu, Ovidiu Lipan-Țăndărică, textierul Șerban
Foarță, ziariștii Petru Umanschi, Octavian și Florin Silviu Ursulescu,
George Stanca și Daniela Caraman-Fotea, actorul - colaborator Florian
Pittiș, cercetătorul Andrei Oișteanu, operatorul și DJ-ul Adrian
Valentir.
Tot în 2002 casa de discuri EMI Electrola scoate pe piață un disc-pirat intitulat „Music Heritage”. Acesta cuprinde piese de pe CD-urile Vremuri, anii 60... (1998) È™i Mugur de fluier (1999).
ÃŽn 2003 este reeditat albumul „ÃŽn umbra marelui U.R.S.S.”, de data aceasta la „Electrecord”, având adăugată o nouă piesă („Ceata I”). De PaÈ™ti este susÈ›inut un concert de 3 ore împreună cu formaÈ›ia Humble Pie. ÃŽn acest an apar următoarele două episoade din „Integrala Phoenix 40”. Al treilea („Fie să renască”, difuzat pe 28 ianuarie)
surprinde perioada anilor 80 și aduce elemente inedite: interviuri în
premieră cu Ioji Kappl, Moni Bordeianu, Valeriu Sepi și Paul Șuvăgău
(luate în dimineața concertului aniversar din 11 octombrie 2002),
primele interviuri din '90 cu Nicu Covaci, Mircea Baniciu și Moni
Bordeianu, luate la București și Osnabruck, noi imagini din anii '70
(filmate de Ioan Cărmăzan), muzică și fotografii din anii '80 (inclusiv
Nicu Covaci cântând acasă la Mircea Florian în toamna lui 1989), primul
concert Phoenix în Romania (la festivalul Rock '91), prima lor reunire
de la Paris (în primavara lui 1990), și recitalul de la Festivalul de la
Mamaia, ediția 1992. Toate acestea sunt completate de interviuri luate
în 2000 lui Nicolae Covaci și lui Ovidiu Lipan. Episodul al patrulea
(„Phoenix, însă... Nicolae Covaci”, difuzat pe 12 octombrie) este
centrat pe perioada anilor 90. Pe lângă filmări private sau din arhiva
TVR și interviurile cu membrii formației, în emisiune se mai destăinuie
și Dan Chișu (scenograf al ultimelor puneri în scenă ale Cantafabulelor în anii '70 și artizanul proiectelor Phoenix în primii ani '90), Dorian Ciubuc,
cel care i-a adus pentru prima dată în România în anii '90, după mai
multe încercări nereușite ale altora, Anca Vijan Graterol (membră în
formație, atât în Germania cât și la începutul anilor '90).
Pe data de 4 aprilie 2003, cu prilejul celor 40 de ani de activitate, Nicolae Covaci primeÈ™te de la Eugen Simion, preÈ™edintele Academiei Române, diploma „DistincÈ›ia culturală”[44]. Florian PittiÈ™ a menÈ›ionat în repetate rânduri faptul că l-a propus pe Nicu Covaci pentru a fi ales membru al Academiei.
ÃŽn 2004 este cooptat în formaÈ›ie Cristi Gram (ex-Talisman), împreună cu care formaÈ›ia reunită începe lucrul la un nou album. Este efectuat un turneu în Canada, prilej cu care formaÈ›ia scoate o compilaÈ›ie intitulată „Empire of Vampires”, într-un număr limitat de exemplare. Aceasta conÈ›ine piese de pe albumele SymPhoenix/TimiÈ™oara (1992), Aniversare 35 (1997), Vremuri, anii 60... (1998), È™i ÃŽn umbra marelui U.R.S.S. (2003). Pe 9 octombrie este difuzat episodul al cincelea al „Intergralei Phoenix”, prilejuit de întâlnirea underground organizată în Club A
din București, pe data de 2 octombrie 2002. Este trecută în revistă
toată istoria formației și sunt intervievați Nicu Covaci, Mircea
Baniciu, Ioji Kappl, Moni Bordeianu, Dorel Vintilă Zaharia, Ovidiu Lipan
Țăndărică, Costin Petrescu, Mani Neumann, Corneliu „Schwartz”
Calboreanu, Octavian și Florin Silviu Ursulescu, Aurel Gherghel și Dan
Chișu. Ca element inedit, sunt prezentate câteva fragmente audio dintr-o
emisiune de la Radio Europa Liberă (datate 1970) în care Cornel Chiriac discută cu Moni Bordeianu despre cenzura unor piese Phoenix din anii '60.
ÃŽn 2005 formaÈ›ia organizează un turneu în SUA, prilej cu care va edita o compilaÈ›ie special pentru fanii de acolo, intitulată „Go West”.
Pe aceasta vor apărea piese ale formației cântate doar în limba
engleză, între care două în premieră, ce aveau să apară pe albumul
lansat în toamna aceluiași an. În țară formația susține un concert la Sala Palatului (pe 22 mai) pentru ajutorarea sinistraților din Timiș care fuseseră afectați de inundații.
Pe 21 octombrie 2005 Phoenix lansează albumul „Baba Novak” printr-un concert la Sala Palatului. Acest concert va fi înregistrat È™i lansat un an mai târziu pe DVD: „Live at Sala Palatului”,
cu prilejul turneului de promovare al noului album. Piesele „Zori de
zi” È™i „Mila 2 de lângă 3” au beneficiat de videoclipuri regizate de Tudor Gramescu.
ÃŽn 2006 se desfășoară turneul de promovare al albumului „Baba Novak”,
susținut în perioada 11 - 25 octombrie în 10 orașe din România
(Constanța, Brăila, Brașov, Pitești, Craiova, Arad, Cluj-Napoca,
Bistrița, Iași și București). Fiecare spectator a primit, pe lângă
biletul de intrare, È™i un video-CD conÈ›inând videoclipurile „Zori de
zi”, „Mila 2 de lângă 3” precum È™i 2 piese din concertul de lansare al
albumului („Andrii Popa” È™i „Baba Novak”). Filmările TVR prilejuite de
acest turneu au constituit materialul pentru un documentar difuzat în
două părÈ›i pe 1 decembrie 2006. Pe 27 noiembrie, „
În februarie 2007, poetul și regizorul de teatru Victor Cârcu lansează la o editură din Germania textul operei-rock Meșterul Manole,
ilustrat cu schițele originale ale lui Valeriu Sepi. La începutul
toamnei Mircea Baniciu părăsește formația din motive personale, fiind
înlocuit cu Bogdan Bradu. Acesta din urmă mai cântase alături de formație și la începutul anilor 2000, în lipsa lui Baniciu.
Pe data de 12 noiembrie 2007, Nicu Covaci, Florin Bordeianu, Josef Kappl, Manfred Neumann, Bogdan Bradu, Ionuț Contraș și Cristi Gram au fost decorați de către președintele Traian Băsescu cu Meritul cultural în grad de cavaler, în vreme ce Ovidiu Lipan Țăndărică, având deja această distincție, a fost înaintat la gradul de ofițer.[46]
Pe data de 19 noiembrie 2007 Phoenix a susÈ›inut la sala mare a Teatrului NaÈ›ional din BucureÈ™ti concertul aniversar „Phoenix & Friends 45 ani”. Acesta a fost, potrivit unui proiect mai vechi, „unplugged” (acustic) È™i i-a avut ca invitaÈ›i, pe Johnny Răducanu, Gheorghe Zamfir, Dumitru FărcaÈ™, Moni Bordeianu, Marius Mihalache, Stelu Encahe, Ludovic Orban, Cvartetul Passion È™i Tavi Colen.
În paralel, Nicu Covaci a realizat o expoziție cu lucrări de artă ale
sale în foaierul teatrului. Cu o parte din banii strânși în urma acestui
eveniment va fi constituită o „bursă Phoenix” acordată unei persoane
meritoase pentru a studia la Institutul S.A.E. din Köln
și a deveni inginer de sunet cu atestare la nivel european. A fost
anunțată organizarea unui festival cu tematică celtică, precum și
lansarea în primăvara anului 2007 a unui nou album legat de mai vechiul
proiect „AntemioriÈ›a”. Realizatorii tv Doru Ionescu È™i Raluca TamaÈ™
intenÈ›ionează realizarea episodului 6 din „Integrala Phoenix”, cu
prilejul anversării celor 45 de ani de activitate (intitulat „Apocalipsa
după Phoenix - Baba Novak”).
Sigla formației
Sigla formației reprezintă o pasăre Phoenix stilizată, de culoare roșie, și a fost creată de către Nicolae Covaci.
Primele apariții ale acesteia datează din 1994. Ulterior aspectul
siglei a variat în mică măsură, cele mai frecvente modele fiind:
pasărea având înscris în conturul ei numele „Phoenix”
pasărea cu numele „Phoenix” înscris sub ea
pasărea având înscris în conturul ei numele „Phoenix” È™i dedesubt „Transsylvania”
având înscris în conturul ei numele „Transsylvania” È™i dedesubt „Phoenix”
Cea din urmă variantă este preferată în mod curent, regăsindu-se pe producÈ›iile din 2005 încoace. AceeaÈ™i siglă este utilizată È™i de către casa de discuri „Phoenix Records”.
Legăturile cu formația Farfarello (Germania)
FormaÈ›ia Farfarello, întemeiată în 1982 de către Ulli Brand È™i Mani Neumann (membru Phoenix din 1979), împreună cu basistul Ecke Volk, deÈ›ine în repertoriu multe piese care se regăsesc È™i în discografia Phoenix. Mani Neumann declara în 2006 că „Farfarello a avut mare succes la vremea respectivă, dar ei au fost, bineînÈ›eles, influenÈ›aÈ›i de muzica grupului Phoenix”.[17]
Astfel, pe albumul „Farfarello Geschichte 1984 - 1986” apar piesele:
„Jovano” (corespunzător lui „Jovano, Jovanke”) È™i „Die Lerche”
(„Ciocârlia”). Piesa „Der Gallier”, o prelucrare instrumentală a
melodiei „Norocul Inorogului”, apare pe albumele „Traumzeit” È™i „Ich
Fühle”, iar Balada se găseÈ™te pe albumele „Farfarello und Freunde Live
98” È™i „Farfarello Classics”, pe ultimul împreună cu „Sylvanna”
(„Strunga”). „Walpurgisnacht” de pe albumul „Ich Fühle” reprezintă
solo-ul pe care Mani îl prestează cu succes în concerte, în timpul
piesei „Negru Vodă”. De asemenea, pe aproape toate albumele Farfarello
se regăsesc teme din compoziții Phoenix, existând de altfel două piese
care se numesc „Moldau” È™i „Bucuresti” (ultima cu teme din „Orient
Expres”). Pe albumul „Live it” este creditat È™i Nicu Covaci, iar Ioji
Kappl a colaborat de multe ori și încă mai colaborează cu Farfarello. De
asemenea, chitaristul Ulli Brand a colaborat cu Phoenix pe albumul „SymPhoenix/TimiÈ™oara”, în 1992.