O scurta Declaratie a Primarului Radu Cristian
După lansarea de carte, am fost la o întâlnire cu reprezentanţii
cluburilor sportive din oraş, directorii unor unităţi de învăţământ şi
membri ai Consiliului Local, cărora le mulţumesc pentru participare.
Tema discuţiei a fost legată de accesul copiilor înscrişi la cluburile
sportive, în sălile de sport aflate în administrarea şcolilor. Tocmai de
aceea, la reuniune au fost şi părinţi ai micilor sportivi. Am decis să
convoc această întâlnire pentru a clarifica o serie de probleme
semnalate de mai mulţi părinţi din oraş, în legătură cu programul de
acces al copiilor în sălile de antrenament, plata unor taxe pentru
închirierea sălilor de sport, igienizarea acestora, dar şi căldura din
incintele respective, mai ales în perioada de weekend. Consider că este
un subiect important întrucât sunt aproximativ 2500 de copii care fac
sport în cadru organizat, în municipiul Mangalia, la 22 de discipline
sportive. Toţi aceşti copii trebuie să se antreneze undeva, în condiţii
cel putin decente. Din punctul meu de vedere, ei trebuie să aibă
prioritate absolută, în momentul stabilirii orarului de folosire a
sălilor de sport. Persoanele adulte care folosesc contra-cost, sălile de
sport, o pot face în afara orelor de antrenament ale copiilor. În
cadrul discuţiilor, am sfătuit reprezentanţii cluburilor sportive să se
afilieze Asociaţiei Sportive Municipale "Callatis" pentru că, în acest
fel, activitatea sportivă din Mangalia va fi mai uşor de gestionat şi nu
vor mai apărea asemenea probleme. Totodată, am hotărât, de comun acord,
înfiinţarea unui grup de lucru, care să vină cu soluţii pentru
stabilirea programului de antrenament, în toate sălile existente şi
funcţionale, în acest moment, la nivelul oraşului. Din acest grup de
lucru vor face parte consilieri locali, reprezentanţi ai şcolilor,
părinţilor şi ASM Callatis. Pe baza situaţiilor primite de la directorii
şcolilor unde există săli de sport, se va veni cu idei şi propuneri
pentru a identifica cea mai bună soluţie, în condiţiile actuale, astfel
încât toţi copiii înscrişi la cluburile sportive să beneficieze de
sălile de antrenament în mod gratuit şi în condiţii optime.optime.
sursa Facebook Radu Cristian
Trimiteți un comentariu