Conu Leonida față cu reacțiunea este o comedie a dramaturgului Ion Luca Caragiale, publicată în „Convorbiri literare”, XII (1880)
Piesa șarjează pe micul funcționar la pensie, etern de partea puterii, care dorește republica pentru a avea pensie și leafă, și nu concepe revoluția decât cu aprobarea autorităților („Câtă vreme sunt ai noștri la putere, cine să stea să facă revoluție?“). Amețit de demagogia pseudoliberală, Leonida a auzit de „Galibardi“ și cei o mie de „volintiri“ ai lui și crede că papa, „iezuit aminteri nu prost“, a convins pe Garibaldi să-i boteze un copil. Clasice sunt explicațiile împărtășite de Leonida soției sale Efimița, privitoare la ipohondrie
Deși amândoi constată că s-au înșelat luând o petrecere de lăsata-secului, la care Ipingescu „chiuia și trăgea la pistoale“, drept mișcare de stradă, nici unul nu-și modifică atitudinea, Leonida pledând mai departe în atoateștiutor, iar Efimița admirând mai departe priceperea lui:Piesa este o demonstrație a imputinței unui om în fața dorinței de revoluție dar faptul că eroul principal e necărturar poate fi observat însăși din faptul că el nici măcar nu știe care e numele corect al înfăptuitorului revoluției
Trimiteți un comentariu