Generic este o formație românească de manele, înființată în 1987.[1] Fondatorul formației este cântărețul și chitaristul Dan Ciotoi, originar din județul Dâmbovița. Generic este unul dintre cele mai de succes grupuri de manele din România anilor 1980, alături de Azur și Odeon.[2] Două dintre cele mai importante șlagăre ale grupului se numesc „S-a rupt lanțul de iubire” și „Banii n-aduc fericirea” (1990?).
Generic a debutat ca formație de restaurant și a avut un rol important în conturarea genului mai târziu numit manele.[3] Repertoriul inițial a cuprins preluări după muzica pop grecească, cărora li s-au adăugat noi seturi de versuri; ulterior au apărut și compoziții proprii. Formația a înregistrat primul album în 1987, pe casetă audio, dat fiind că imprimarea la casa de discuri Electrecord era interzisă interpreților de gen. Acest prim album, numit Rază de soare, s-a vândut în 700 de mii de exemplare.[4] Popularitatea grupului a scăzut după 1990, iar în jurul anului 2000 acesta a fost dizolvat. În anul 2009, s-a produs revenirea Genericului, prin pregătirea unui nou material discografic și organizarea unui număr de concerte. Noul album cu piese noi, intitulat Dacă m-aș îndrăgosti, apare la zece ani distanță față de discul precedent. În februarie 2009, albumul S-a rupt lanțul de iubire s-a vândut în 85 de mii de exemplare[4], împreună cu revistele Taifasuri și Etno TV Magazin.

Trimiteți un comentariu